Delirul vieții

Sunt atât de singur
Sunt părăsit și condamnat
A mea iubita de curând lăsat
Iar de atunci, am început
beau și fumez
Ba chiar și droghez.

Zăcând, plângând, în pat aflu acum
Și-n jurul meu domnește mohoarca de tutun,
E fum, e fum
Singur zac, văzândumi viață prefăcută-n scrum.

Zăcând, plângând, nu-i nimeni lângă mine!!!
mi spună, te iubesc, sau și mai simplu, țîn la ține
Zilele trec sunt tot mai singur
Trupu-mi firav e măcinat treptat
De moară morții negre
Ce șuieră morbid.

Destul am așteptat
Nici nu mai știu
De-i vis sau realitate
Și cad din nou din pat.

Imaginea iubitei, angelica făptură
O văd venind spre mine cu un cuțit în mâna
Vrea mi curme a vieții suferință?
Nu! A fost doar o himeră, un vis, sau o dorința

Dar iată un gând chinuie acum
nu am mi revăd iubita
Înainte fiu scrum
Și sufăr adânc, neîncetat.

Acum simt nu mai durere
Înconjurat fiind, de ziduri de tăcere
Doresc la capăt de drum, din suflet
Îmi doresc o mângâiere
Dar simt numai durere,
E tăcere, e fum, e…scrum…

 

@Leo 20 martie 1996

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pescar Amator Romania
Back to top button